Ingerului ierbii
Peste tot ce a creat, Dumnezeu a randuit un inger care sa vegheze. Unul veghea copacii, altul pasarile, altul florile si asa mai departe. Chiar si iarba pe care calcam a fost data in grija unui inger.
Dar ingerul ierbii si-a zis: Celorlalti ingeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante in supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsita de importanta. N-am sa ma ocup deloc de ea. Poate creste si singura.
Si, intr-adevar, nu s-a ocupat de ea deloc. Intr-o zi, ingerul copacilor s-a dus la Dumnezeu plangandu-se ca mor copacii din gradinile oamenilor si din paduri, pentru ca iarba care intretine umezeala e toata uscata. In alta zi s-a dus ingerul florilor, plangandu-se ca florile nu pot creste pe campuri pentru ca nu mai exista iarba care sa pastreze roua pentru ele. In cele din urma a venit omul, plangandu-se: Doamne, mor animalele in gospodarii pentru ca nu mai avem iarba sa le hranim. Ia-ma de pe pamant. Altadata pamantul era inimos, dar acum arata ca un desert.
Atunci Dumnezeu, chemandu-l la Sine pe ingerul Ierbii, l-a intrebat: "Ti-am dat o sarcina mica sau mare, inger al ierbii?" Dandu-si seama ca Dumnezeu i-a cunoscut gandurile, a ingenuncheat si a zis: "Nu trebuia sa spun ce am spus. Acum imi dau seama ca sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decat eram eu vrednic S-o primesc, iarta-ma. De acum incolo imi voi face datoria, si lumea va fi frumoasa din nou. Imi dau seama acum ca nimic in lume nu e lipsit de importanta si fara rost". Si iarba ingrijita facu sa creasca din nou copacii, sa infloreasca din nou florile si sa-si raspandeasca mirosul peste lume.
