Un altfel de blog -bucuria de a iubi

Un altfel de blog -bucuria de a iubi

luni, 12 martie 2012

Valoarea omului
 

În Împărăţia lui Dumnezeu, fiecare om este atât de important, încât niciodată nu va putea fi înlocuit de nimeni şi de nimic.
Să nu crezi frate, oricât de mic şi neînsemnat te-ai simţi, că eşti de prisos în lumea aceasta. Lucrul acesta se poate constata foarte bine şi din următoarea întâmplare:
La repetiţia generală a unui concert cu orchestră, în timp ce corul cânta cu putere, însoţit de sunetul tobelor, trompetelor şi goarnelor, flautistul, care stătea într-un colţ cugeta întru sine: ,,În zgomotul acesta asurzitor e indiferent dacă voi cânta şi eu ori ba şi, oricum, nu va băga nimeni de seamă… - şi a încetat a mai sufla în flaut.
Văzând aceasta, dirijorul, a făcut semn să se oprească şi celorlalţi instrumentişti şi a strigat:
- Ce se întâmplă cu flautul?
Urechea artistului a simţit că armonia nu era deplină, fiindcă unul din instrumente nu îşi făcea datoria.
 
Tot la fel procedează şi Dumnezeu. El ascultă glasul de laudă pe care i-L aduce fiecare om la locul şi lucrul în care a fost rânduit de El. Iar armonia nu este deplină decât în momentul în care toată suflarea laudă pe Domnul.