Mare frică este, fraţilor, în ceasul morţii, că sufletul se desparte de trup cu frică şi cu dureri
---------------------------------------------------
Iubiţilor, ce folos aflăm întru această viață trecătoare? Vai nouă!
Fericit este acela care, din toate câte le-a făcut în viaţă, a aflat
îndrăzneală în ceasul despărţirii, când se desparte sufletul de trupul
său. Că, vin îngerii să ia sufletul din trup şi să-l pună înaintea
divanului celui înfricoşător şi înaintea judecăţii celei groaznice. Mare
frică este, fraţilor, în ceasul morţii, că sufletul se desparte de trup
cu frică şi cu dureri. Că stau înaintea sufletului faptele lui, în
ceasul despărţirii, faptele pe care le-a lucrat noaptea şi ziua, şi bune
şi rele. Şi îngerii se sârguiesc, silindu-se să scoată sufletul din
trup. Că sufletul, văzându-şi faptele sale, se teme să iasă. Iar
sufletul păcătosului cu frică se desparte de trup şi, temându-se, se
duce să stea înaintea împăratului celui fără de moarte. Şi, silit fiind
să iasă din trup, văzându-şi faptele sale, le zice lor cu frică:
„Daţi-mi mie vreme şi răgaz de un ceas, ca să ies". Şi îi răspund
faptele lui: „Pe noi tu ne-ai lucrat şi noi împreună cu tine mergem la
Dumnezeu.”
Să trăim cu pază, fraţilor, viața aceasta trecătoare. Şi mai presus de
toate, pe Hristos cel Sfânt să-L iubim si să-L dorim. Că nu stim,
fraţilor, în care ceas va fi ieşirea noastră. Nimeni din noi nu ştie
ceasul şi ziua despărţirii. Că, umblând noi şi desfătându-ne fără grijă
pe pământ, se dă poruncă, fără veste, ca sufletul să fie luat din trup.
Şi se duce în ziua întru care nu gândeşte, plin fiind de păcate şi
neavând îndrăzneală. Pentru aceasta mă rog, fraţilor, să ne facem
liberi, să nu fim robi ai vieţii acesteia trecătoare. Să întraripăm
sufletul nostru către Dumnezeu, în fiecare zi, de curse şi de sminteli
ferindu-ne. (Sfântul Efrem Sirul)